Sfaturi pretioase pentru curatenia de primavara din camara ta
Curatenia de primavara incepe cu organizarea unui loc important din casa: camara. Pe parcursul anului, incep aici sa se stranga o multime de lucruri de care nu mai ai nevoie, dar pe care nu vrei inca sa le arunci.
Cum organizam eficient camara?
1. Arunca lucrurile de care nu ai nevoie!
Cu totii mai pastram cate un borcan gol sau poate un borcan de dulceata prea vechi. Arunca toate produsele expirate si ai grija sa te uiti si la data de expirare de pe borcanele de: bulion sau zacusca.
Scapa de alimentele prea vechi, expirate si vei putea organiza totul mai usor.
2. Organizarea
Incepe prin a organiza produsele pe categorii. Atunci cand ai nevoie de esenta de vanilie, de exemplu, trebuie sa o poti gasi rapid.
Nu amesteca condimentele cu borcanele cu dulceata sau zaharul cu uleiul. Aranjeaza-le pe toate si organizeaza totul pe categorii: aromele dulci la arome dulci, faini la faini, cereale la cereale, borcanele cu bulion la borcane cu bulion si tot asa.
3. Eticheteaza!
Obisnuieste-te sa pui etichete pe produse atat in camara ta sau in balcon, cat si in congelator. Nu iti dai seama ce este intr-o punga din congelator si nu o poti desface deoarece este inghetata? Eticheta te poate salva!
Ai grija sa faci etichete si sa scrii pe toate borcanele: denumirea produsului si luna + anul in care au fost preparate.
4. Aranjeaza totul in functie de importanta lor!
Pastreaza produsele de care ai nevoie mai mult in fata si pozitioneaza-le pe cele pe care le folosesti mai rar in spate.
De exemplu, rezervele de ulei, zahar si faina pot sta in spate, pe cand condimentele sau produsele care trebuie folosite mai repede trebuie sa stea in fata.
Pe acelasi principiu poti opta si cand vine vorba de rafturi: produsele mai putin folosite sus, iar produsele pe care le accesezi mai des, jos.