Invatam din aceste tutoriale cum sa confectionam lumanari decorative

Invatam din aceste tutoriale cum sa confectionam lumanari decorative

Ce inseamna hobby? Inseamna a realiza ceva cu pasiune, inseamna a te indeletnici cu ceva placut, si asta in timpul liber bineinteles, pasiuni pe care le putem privi si ca pe o forma simpla de arta. Putem numi hobby sau arta si atunci cand realizam obiecte decorative pentru locuinta, sau putem numi hobby sau arta chiar si-atunci cand realizam decoruri simple din flori sau lumanari decorative. Trebuie sa va marturisim ca aici am vrut sa ajungem cu scurta noastra introducere in subiectul de astazi. La lumanarile decorative.


De aceea, ne-am gandit ca nu ar fi rau sa aflam impreuna, prin intermediul tutorialelor de astazi, cum se confectioneaza niste lumanari decorative, unele din ele de-a dreptul spectaculoase ca aspect. Dar mai inainte de a arunca o privire peste imaginile de mai jos, ar trebui sa specificam faptul ca pentru anumite modele, parerea noastra este ca sunt necesare niste matrite speciale din metal, cum sunt cele sub forma de con spre exemplu.

Dar in acelasi timp sunt potrivite, ca si forme pentru turnat ceara in ele, si cutiile din metal sau paharele din sticla, deci nu trebuie sa ne intristam ca nu le avem pe cele speciale, desi le putem procura cu usurinta printr-o simpla cautare pe internet.

Propunerea noastra este sa nu incercam de prima oara proiecte complicate, si sa ramanem la cele care se pot realiza cu usurinta. Pentru a le da o nota mai interesanta putem arunca in forma respectiva niste cuburi de ceara de diferite culori. Cum realizam cuburile? Simplu. Topim ceara, adaugam putin colorant special, si turnam compozitia intr-o tava patrata, iar dupa ce s-a intarit o taiem in cubulete mici, exact ca in imaginile de astazi.


Nu incheiem fara a va spune ca noua ne-au placut toate aceste modele de lumanari decorative. Priviti!

lumanari decorative

lumanari decorative

lumanari decorative

lumanari decorative

lumanari decorative

 

sursa foto

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI