Satul de piatră unic la noi în țară – locul preferat de tot mai mulți turiști

Satul de piatră unic la noi în țară! La aproximativ 40 de kilometri de Cluj, pe Valea Borșei, există un loc de poveste, un loc în care timpul își trage sufletul. Acesta este satul Chidea, satul cu case ”împietrite” în liniștea dintre cerul albastru și pământul încărcat de istorie. An de an, tot mai mulți turiști aleg să meargă acolo, fiind fascinați de frumusețea locului.


Satul de piatră unic la noi în țară

Satul Chidea se află la aproximativ 40 de kilometri de municipiul Cluj-Napoc și este unul special în România, datorită caselor din piatră.

Casele au fost construite din piatră, ca la începutul secolului XX, iar renovările moderne nu au afectat arhitectura antică. Locul pare că a rămas blocat în timp și îi fascinează pe mulți vizitatori care ajung acolo.

Localnicii din sat sunt cei care au construit casele. În ultimii ani, locuințele au fost recondiționate sau păstrate la fel.


Satul Chidea, locul cu adevărat spectaculos

De asemenea, cei care vin în acest sat rămân surprinși de simplitatea locului, precum și de curățenia caselor. Piatra a fost afectată de timp, însă proprietarii caselor au avut grijă să recondiționeze zidăria originală.

Drept urmare, multe dintre casele din satul Chidea sunt acoperite cu stuf. În fiecare an, tot mai mulți turiști ajung aici pentru a vedea arhitectura locului. Turiștii pot vedea cum trăiau oamenii de aici cu 50 sau 100 de ani în urmă.

Puțini știu că pietrele din pereții caselor din acest sat au fost cioplite separat. De regulă, meșterii obișnuiau să le cioplească înainte de a le zidi în pereții locuințelor. În sat mai există un meșter pietrar, Șipos David, iar lucrările acestuia pot fi văzute la bisericile din sat.


Satul are o istorie de mai bine de 700 de ani și a fost atestat documentar în anul 1344, potrivit foaiatransilvana.ro.

Sursa foto: tarabacuamintiri.ro

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI