Asteptam sarbatorile cu decoratiuni minunate – Idei de a orna candelabrele din casa
V-am spus de multe ori ca sarbatorile de iarna, dupa parerea noastra, sunt printre cele mai frumoase sarbatori din an si asta pentru ca peste tot intalnim decoruri minunate, dar si pentru faptul ca il asteptam pe Mos Craciun incarcat cu multe daruri, mai ales pentru cei mici, de aceea i se mai spune si Craciunul copiilor, fara a uita de fapt ce sarbatorim cu adevarat, si anume nasterea lui Isus. Si daca tot am amintit de decoruri minunate, trebuie sa va spunem ca si astazi v-am pregatit idei de decoratiuni spectaculoase.
Insa inainte de a trece la subiectul pe care vi l-am pregatit, sa ne amintim o parte din ideile de ornamente pe care vi le-am propus de-a lungul acestei luni superbe de iarna.
Asadar sa ne amintim de ideile de a decora scarile cu ghirlande, sau de ideile de a realiza aranjamente spectaculoase din globuri, dar si de ideile de a crea decoratiuni din instalatii de pom.
Daca stam bine sa ne gandim, aproape ca nu ne-a mai ramas nici un loc pe care am putea sa-l decoram. Insa nu va grabiti sa rasuflati usurati, deoarece am descoperit noi unele interesante, respectiv candelabrele. Da ati citit bine, candelabrele, pentru ca si acestea pot fi ornate cu globuri, coronite din brad sau beteale stralucitoare, dar si cu fundite mari si colorate.
Fara nici o indoiala, pentru a crea decoratiuni care pot fi agatate de candelabre sau de lustre, nu aveti nevoie de foarte multe accesorii. Ca de fiecare data, globurile si crengile de brad fiind de ajuns. De aceea, poate ca nu ar fi rau sa treceti pe lista voastra de cumparaturi, inca un set de globuri stralucitoare, dar si niste panglici colorate. Priviti si inspirati-va!