Cum iti reamenajezi sufrageria, in cativa pasi simpli

O casă în care te simți bine este totul. Și nu trebuie să fii un designer profesionist, ca să-ți pui amprenta pe decorarea camerelor din locuința ta. Sufrageria este încăperea în care ne relaxăm, dar și în care ne primim oaspeții, așa că aceasta trebuie să emane confort și să aibă un aspect primitor.


Dacă te-ai plictisit de designul livingului, ai la îndemână câteva trucuri simple, prin care vei transforma această cameră într-o oază de relaxare, fără să demolezi casa, fără să faci praf și cu un minim de efort.

Pardoseala

Printre cele mai importante elemente de decor din casă este pardoseala. Asta și pentru că ocupă cea mai mare suprafață a camerei. Poate din acest punct de vedere te ferești de renovare, însă aici depinde de materialul pe care îl alegi.

Parchetul de lemn se montează ușor și vei scăpa cu puțin praf produs de tăierea plăcilor. La fel și în cazul parchetului laminat.


Printre materialele moderne din zilele noastre se numără și pardoselile PVC, pe care le poți lua în calcul, mai ales că se instalează rapid, chiar peste pardoseala existentă, ceea ce te ajută să reduci praful din timpul reamenajării.

În plus, acest tip de pardoseală te ajută de creezi orice decor îți dorești, pentru că modelele imită aspectul materialelor naturale, printre care lemnul și piatra, așa cum se poate vedea și în galeria foto.

Fii creativ în privința culorilor

Culorile îndrăznețe pot înviora rapid un living fără personalitate. Un perete sau o parte din el, un tablou, o piesă de mobilier într-o culoare vibrantă ar putea transforma complet camera. Chiar și un pătrat colorat pe un perete poate fi piesa de care ai nevoie. Îl poți face singur și nu ai nevoie de alte elemente complicate sau costisitoare.


Rearanjează mobila

Poate una dintre cele mai simple metode de a reamenaja sufrageria sau orice altă cameră este să muți câteva piese de mobilier sau doar câteva accesorii.

Micile schimbări vor reprezenta o reamenajare de efect, după ce te-ai obișnuit cu decorul actual. Dar asigură-te că apelezi la un prieten. Nu de alta, dar mobila grea nu poate fi mutată de o singură persoană.

Efortul va merita. La final, vei simți că locuiești într-o cameră complet nouă.


Schimbă accesoriile

Micile accesorii, veioze, lămpi, recipiente sau cutii pot ajuta la rearanjarea decorului. Dacă te-ai plictisit de cele vechi poți achiziționa altele.

În cazul în care nu vrei să arunci bani pe accesorii, atunci pune-ți imaginația la treabă și pictează-le manual în culorile preferate. Pe internet găsești o mulțime de tutoriale din care te poți inspira.

Florile

Un strop de natură nu strică niciodată. Florile reprezintă o metodă simplă de a împrospăta o cameră. Iar pentru sufragerie, acestea sunt extrem de potrivite.

Ai grijă, însă, ca fiecare ghiveci să aibă o farfurioară, pentru ca suprafața pe care va sta floarea să nu aibă de suferit în urma umezeli, dar și să eviți petele. Și, desigur, acordă-le îngrijirea corespunzătoare, ca să te poți bucura de ele o perioadă lungă de timp.

Acestea sunt doar câteva trucuri pe care le poți folosi pentru a-ți reamenaja sufrageria simplu, rapid și fără cheltuieli prea mari. Dincolo de orice trend, folosește idei care să te ajute să ai un living pe gustul tău. Până la urmă, asta e tot ceea ce contează.

Foto: Pixabay

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI