Cum să ai o grădină verde în orice anotimp
Fie că este vorba de o grădină mare sau de una mică, este vorba, cu siguranță, de un spațiu de bună dispoziție, care îi aduce împreună pe cei dragi. Putem fi condiționați de
anotimp atunci când petrecem timp în grădină sau când efectiv ne relaxăm privind
minunatele plante. În acest articol au fost alese o serie de plante care oferă culoare
grădinii, indiferent de anotimp, plante perene, care te vor încânta an de an.
Cum să îmbini plantele preferate pentru o grădină mereu verde
Realizarea unei combinații potrivite cu plante de exterior pentru grădina ta poate să fie o
decizie dificilă. În primul rând, trebuie să alegi plante care vor arăta bine împreună. În
același timp, trebuie să te asiguri că vor crește bine împreună, că vor fi potrivite tipului
de sol din grădină, preferințelor față de lumină și regimului de udare. Identificarea
culorilor asortate și a înălțimii ideale a plantelor reprezintă un factor-cheie atunci când
dorești să combini plantele într-o anumită zonă.
Florile au o capacitate uimitoare de a înfrumuseța orice spațiu, așa că alege doar culoare preferată. Florile și arbuștii cu flori sau foliaj colorat creează contraste sau puncte focale în zona de verde. Există specii care își păstrează foliajul în orice anotimp sau poți alege plante specifice, decorative în fiecare anotimp. De exemplu, cu plantele perene precum Heuchera, Euonymus sau coniferele nu vei avea niciun fel de problemă tot anul, însă dacă vrei să te joci cu flori specifice fiecărui anotimp, iată câteva idei:
Pentru decorul de primăvară plantează flori bulboase încă din toamna precedentă, iar primăvara devreme seamănă flori anuale care vor înflori la apariția primelor raze de soare din luna mai. Totodată, dacă spațiul nu îți permite sau vrei să îmbini grădina de flori cu specii utile, alege să plantezi plante aromatice: cimbru (roz pal spre violet), busuioc (alb sau violet), salvie (roșu), rozmarin (violet), rucola (alb), precum și toate legumele și fructele care în perioada de înflorire vor decora armonios grădina.
Pentru sezonul de vară-toamnă, dacă îți plac contrastele cromatice tematice, poți îmbina nuanțele florilor de Gazania cu Rudbeckia, Coreopsis și Hortensia. La finalul toamnei împodobește grădina cu flori care vor rezista temperaturilor de iarnă: Helleborus, Calluna și Erica vor aduce o pată de culoare.
Iată, așadar, cât de multe variante poți avea pentru o grădină verde în orice anotimp!
Sursa foto: pexels.com