IKEA recheama sezlongul MYSINGSÖ in magazin

IKEA recheama sezlongul MYSINGSÖ in magazin

IKEA le recomandă clienților care au cumpărat un șezlong MYSINGSÖ înainte de februarie 2017 să îl aducă la magazinul IKEA din București, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru produs sau își vor putea înlocui produsul.


 

După spălarea materialului textil, există posibilitatea ca șezlongul să fie reasamblat incorect și acest lucru să conducă la riscul de cădere sau de prindere a degetelor. IKEA a primit cinci sesizări legate de accidentări în care șezlongul MYSINGSÖ s-a prăbușit în timpul folosirii, din cauza reasamblării incorecte. Toate cele cinci cazuri au dus la rănirea degetelor și au necesitat îngrijiri medicale. Plângerile au fost raportate în Finlanda, Germania, SUA, Danemarca și Australia.

Siguranța produselor este o prioritate pentru compania IKEA și toate produsele noastre trebuie să fie în conformitate cu legislația internațională și națională, precum și cu standardele relevante. Șezlongul MYSINGSÖ a trecut testele relevante la care a fost supus din punct de vedere mecanic, chimic și cele specifice pentru produsele textile.

Imediat după primirea sesizărilor, reprezentanții IKEA au inițiat o investigație. Aceasta a condus la îmbunătățirea design-ului pentru a preveni riscul de reasamblare incorectă și de accidentare. Versiunea îmbunătățită a șezlongului MYSINGSÖ va fi disponibilă în magazinele IKEA începând din februarie 2017.


Clienții care au cumpărat șezlongul MYSINGSÖ înainte de februarie 2017 sunt invitați la departamentul Relații Clienți din magazin pentru a returna produsul și pentru a primi înapoi suma integrală plătită pentru produs. Dovada plății (bonul) nu este necesară.

Numărul șezlongurilor MYSINGSÖ care s-au vândut în magazinele IKEA din lume este de aproximativ 600.000 de bucăți. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 2.418, la prețul de 99,9 lei / bucata, fără a primi nicio sesizare de acest gen cu privire la acest produs.

IKEA își cere scuze pentru inconveniențele create de rechemarea acestui produs.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI