3 Moduri extrem de creative prin care poți refolosi condimentele
Aceste idei sunt practice, idei utile la care nu te-ai fi gândit, dar pe care le vei folosi de acum înainte pentru a reutiliza condimentele din bucătăria ta. Sunt foarte bune deoarece oferă un gust aparte mâncărurilor tale, însă condimentele pot avea și alte întrebuințări.
Prepararea unui tonic pentru păr
Poți să îți îmbunătățești rețeta obișnuită de îngrijirea părului cu un tonic special. Acesta îți va intensifica culoarea naturală a părului și îți va oferi strălucire. Pentru un păr închis la culoare, folosește o lingură de salvie mărunțită sau o crenguță de rozmarin verde tocat.
De asemenea, poți să folosești un amestec obișnuite dintr-o linguriță de ienibahar, o linguriță de scorțișoară pisata și jumătate de linguriță de cuișoare. Pentru un păr blond folosești o lingură de mușețel.
Toarnă o cană de apă clocotită peste amestecul de ierburi sau de condimente, lasă la infuzat timp de jumătate de oră, strecoară printr-un filtru pentru cafea și lasă-l să se răcească. După ce te-ai spălat cu șampon, clătește-ți părul de mai multe ori cu acest amestec.
Tratarea tăieturilor minore – Cum poți refolosi condimentele
Dacă te-ai tăiat la deget în timp ce tocai legumele pentru mâncare, nu este nevoie să pleci din bucătărie pentru primul ajutor. Alaunul, sarea acră cu care se pregăteau murăturile odinioară este un astringent. Dacă doar te-ai ciupit puțin, presară alaun pentru a opri sângerarea.
Parfumarea casei tale
Ce ar putea fi mai binevenit decât mirosul ademenitor al unei mâncări care se coace în cuptor? În loc să dai banii pe odorizante, poți să pui o mână de cuișoare întregi sau un bețișor de scorțișoară pe aragaz, timp de jumătate de oră.
De asemenea, mai poți pune o linguriță sau două din aceste condimente pisate pe o tavă și să le ții în cuptorul încins la 100 °C timp de jumătate de oră, cu ușa întredeschisă. Oricum ai proceda, casa ți se va umple de un miros încântător de mirodenii.
Decoratiuni cu miros de Craciun realizate din portocale si scortisoara
sursa foto: Pinterest