5 motive pentru care ar trebui să-ți amenajezi un foișor

5 motive pentru care ar trebui să-ți amenajezi un foișor

Foișorul este unul dintre elementele decorative cele mai simple, avantajoase și practice, care te pot ajuta să-ți înfrumusețezi rapid grădina, atât în scopul de a-ți petrece mai mult timp în spațiul liber, cât și pentru a spori unicitatea și implicit, valoarea proprietății.
Indiferent de tipul de foișor pentru care vei opta, acesta îți poate transforma curtea într-un spațiu primitor, în care să-ți facă plăcere să-ți petreci o bună parte din timpul liber. Mai jos veți găsi 5 dintre principalele motive pentru care ar trebui să-ți comanzi sau să-ți amenajezi un foișor. Sunt sigur că nu ai auzit niciodată pe nimeni care să regrete o astfel de decizie!


1. Un plus de stil și de intimitate

Fie că vei opta pentru un foișor pe stil rustic sau pentru unul pe stil victorian, o astfel de structură poate schimba look-ul grădinii tale. Posibilitățile de design sunt nenumărate, iar una dintre cele mai bune părți este că vei putea să-l redecorezi odată la câțiva ani.
Te poți folosi de un foișor și în cazul în care nu-ți place ideea de a fi expus atunci când îți petreci timpul în curte, chiar dacă acesta are la bază o structură deschisă. Poți crea un spațiu intim adăugând draperii, zăbrele sau chiar paravane pe anumite părți ale acestuia.

2. Crește valoarea proprietății

Specialiștii imobiliari spun că peisajul captivant al unei grădini poate crește prețul unei proprietăți chiar și cu 20%. Foișorul nu este un element extrem de comun, iar fiecare exemplar este diferit și prin urmare, poate aduce un plus de unicitate pentru orice proprietate.
Luând în calcul faptul că, un foișor nu este o investiție scumpă și nici una care să necesite mult timp pentru realizare, această variantă este una ideală pentru persoanele care iau în calcul vânzarea proprietății la un moment dat. Dar chiar și dacă nu ești interesat să vinzi, foișorul reprezintă una dintre cele mai accesibile metode de a-ți înfrumuseța grădina.

3. Un loc ideal pentru luat masa

A lua masa în aer liber este o plăcere, mai ales în sezonul cald, mai ales într-un loc ferit de lumina soarelui. Prezența unui foișor în curte te poate motiva să-ți creezi și să-ți menții obiceiurile de bucătărie de vară. Foișorul poate fi dotat cu locuri de șezut pe laterale sau poate fi amenajat cu scaune și mese.
Ești genul de persoană care obișnuiește să organizezi mese cu mulți invitați? Ia acest lucru în calcul înainte de a demara construcția foișorului! Dacă grădina ta este deseori amenințată de insecte supărătoare, nu trebuie să te gândești că cinele vor fi problematice, pentru că poți să echipezi foișorul cu plase anti-insecte.


4. Un spațiu excelent pentru divertisment

Foișorul poate găzdui numeroase activități de divertisment: numere de stand-up comedy, seri de karaoke, activități de joacă pentru copii, lanuri de gaming, jocuri de societate, cinema în aer liber și multe altele. Partea bună este că anumite astfel de distracții pot aduce plusuri și la alte capitole.
Atunci când vine vorba despre sporturi ale minții, tablele, șahul sau pokerul și alte jocuri similare sunt deseori printre preferatele românilor. Practicarea acestor jocuri ajută la îmbunătățirea funcțiilor cerebrale, sporește abilitățile de rezolvare a problemelor, îți oferă ocazia de a socializa, de a-ți îmbunătăți memoria și multe alte astfel de avantaje.

5. Spațiu de lucru aerisit

Un foișor îți poate oferi o zonă deschisă (sau semi-deschisă) în care să-ți desfășori activitatea, atunci când vrei să scapi de birou sau de garaj. De ce spun asta? Pentru că un foișor se pretează atât pentru a realiza muncă intelectuală, cât și muncă fizică. Poți lua caietul, tableta sau laptopul pentru a lucra, dar poți la fel de bine să meșteșugărești ceva fără să stai închis în garaj.
Nu trebuie să te gândești că ești limitat însă, dacă ai nevoie de electricitate, pentru că poți folosi un prelungitor pentru alimenta orice echipamente de care ai putea avea nevoie. La fel de bine, dacă intenționezi să-ți petreci timpul acolo și în anumite perioade mai răcoroase, poți lua în calcul instalarea unui șemineu sau a unui radiator pentru exterior.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI