Bucățica de Rai aflată la doar 10 km de Brașov. E potrivită pentru o excursie de o zi

România este o țară absolut fascinantă, unde natura își etalează splendoarea în cele mai variate și spectaculoase forme. Sunt mulți români care aleg să-și petreacă concediile în țară, mai ales că România oferă o paletă diversificată de destinații care încântă privirea și hrănesc sufletul. Dacă nu știați, la doar doar 10 km de Brașov se ascunde un loc desprins din basme! Este ideal pentru cei pasionați de excursii.


Bucățica de Rai aflată la doar 10 km de Brașov

România e plină de locuri de o frumuseţe rară, pe care ar fi păcat să le ratăm. Cei care vor să se bucure de o drumeţie în aer liber, trebuie să ştie că o pot face la doar zece kilometri de Braşov. Acolo, turiştii pot descoperi un colţ de rai, plin cu peisaje de poveste şi locuri ideale de explorat. Vorbim în acest material despre Rezervația Naturală Dealu Cetății – Lempeș.

Rezervația Naturală Dealu Cetății – Lempeș, un loc de poveste

„Rezervaţia are o suprafaţă totală de 374 de hectare. Iar din acest punct, de la peste 700 de metri altitudine, se văd spre exemplu: Lunca Oltului. Puţin mai în spate, zona în care poteca de creastă şerpuieşte prin pădure ca într-un colţ de rai şi exact în spatele nostru acum, pe de-a-ntregul, zona de şes a depresiunii Ţara Bârsei.”, potrivit Observator.ro.

Cei care iubesc drumețiile sau cei care, pur și simplu, simt nevoia să se relaxeze într-o zonă cu peisaje incredibile, este musai să ajungă acolo.


Dealul Cetății Lempeș a fost declarat arie naturală protejată în urmă cu mai bine de 20 de ani. Vizitatorii care doresc să ajungă aici pot profita de facilități excelente: există locuri de parcare disponibile la intrarea în rezervație, în localitatea Sânpetru.

În plus, datorită configurației terenului și a curenților de aer, zona este perfectă pentru zborurile cu parapanta, fiind ideală chiar și pentru piloții începători, conform sursei citate anterior.

Sursa foto: clubulcopiilor.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI