Castigi spatiu cu aceste idei de amenajari interioare pentru camera copilului
Ne-ar fi placut sa profitam, la vremea respectiva, de astfel de idei de amenajari a camerei copiilor. Dar pentru ca am trecut demult de aceasta faza, acum nu ne dorim decat sa le impartasim cu voi dragi cititori ai paginii noastre. Prin urmare va propunem sa urmariti cateva amenajari interioare, astfel incat sa puteti profita la maxim de tot spatiul disponibil.
Una din idei se refera bineinteles la paturile suprapuse, paturi care fara discutie, sunt la ora actuala cea mai buna varianta de a economisi spatiu, stiut fiind faptul ca cele clasice ocupa cel mai mult loc intr-o camera. Nimic nou pana acum. Stiati deja asta.
Urmatorul corp de mobilier care ocupa din spatiul camerei, este sifonierul pentru hainele celor mici. Probabil ca nici aici nu vedeti o noutate. Noutatea apare abia atunci cand cele doua piese de mobilier sunt combinate intr-un singur ansamblu, combinatie destul de reusita, daca ar fi sa privim partea practica a lucrurilor.
Prin urmare daca nu aveti nici o idee despre cum ati putea sa amenajezi camera celor mici, va invitam sa va inspirati din imaginile de mai jos, atat pentru a economisi spatiu, cat si pentru a economisi bani, asta pe de o parte. Pe de alta parte, se stie ca piesele de mobilier luate separat, costa mai mult decat un tot unitar.
Poate ca ar trebui sa mai specificam inca odata faptul ca toate acestea nu sunt decat idei de amenajari interioare, idei pe care vi le oferim cu mare drag prin intermediul imaginilor de mai jos.
Nu incheiem fara a va spune ca exista o sumedenie de firme care confectioneaza mobilier la dimensiunea dorita, firme pe care le gasiti cu o simpla cautare pe internet. Priviti si va inspirati!