Chiuveta de bucatarie tip Farmhouse – Caracteristici, utilitate, beneficii
Chiuveta Farmhouse își are originile într-o epocă în care nu exista apă curentă, fiind utilizată pentru păstrarea unor cantități cât mai mari de apă provenită din puțuri, lacuri și râuri.
Primele două modele de chiuvete tip Farmhouse au apărut în Irlanda și Marea Britanie, în secolul al XVII-lea. Deși proiectare în mod similar, aveau anumite caracteristici distincte:
Chiuveta „Belfast”, respectiv varianta irlandeză, era adâncă și era prevăzută cu preaplin, pentru scurgerea apei, pe când varianta „London”, proiectată pentru o zonă cu resurse limitate de apă, a fost mai puțin adâncă, fără preaplin, fiecare picătură de apă fiind prețioasă.
De ce și-au păstrat popularitatea de-a lungul timpului chiuvetele Farmhouse?
Chiuveta tradițională Farmhouse este, în general, mult mai adâncă decât celelalte tipuri de chiuvete moderne, cu montaj încastrat sau pe blat. Designul său permite utilizatorului să stea direct în fața bazinului, fără ca dulapul sau blatul să se interpună, de aici denumirea sa alternativă de „apron sink” (în traducere, chiuvetă „cu șorț”). Această caracteristică a făcut ca acest tip de chiuvetă să fie mai confortabil de utilizat, mai ergonomic, în special în trecut, când femeile petreceau aici o mare parte din zi preparând alimente, spălând vase, haine și chiar copiii. În plus, partea frontala ușor ieșită în exterior are rolul de a proteja de umezeală blatul și mobila.
Deși încă ați putea spăla un copil în chiuveta Farmhouse de astăzi, o veți găsi probabil mai utilă pentru spălarea vaselor mari, tăvilor sau grătarelor de cuptor – elemente care, în general, ar fi dificil de curățat într-o chiuvetă tipică de bucătărie.
Revenind în prezent, observăm că activitățile și timpul petrecut acasă sunt centrate tot în jurul bucătăriei, fapt confirmat și de preferința pentru planurile deschise (open space). Dintr-o încăpere închisă în spatele unei uși, în care femeia își petrecea mare parte din timp, bucătăria a fost inclusă în zona de socializare a familiei, devenind un spațiu omogen, multifuncțional și modern.
Legat de materiale, printre opțiunile de azi se află betonul, ceramica și în special de granitul compozit.
Chiuvetele din granit compozit oferă utilizatorului multiple avantaje:
- Sunt realizate din Magranit, un material compozit pe bază de granit și cuarț cu o duritate excepțională (70-75 Grade conform testului Barcol), conferindu-le rezistență la zgârieturi și la șocuri mecanice.
- Sunt rezistente, de asemenea, la șocuri termice. Un vas fierbinte luat de pe plită poate fi pus direct în chiuvetă. La fel și lichidele fierbinți care de obicei deformează sau fac să „pocnească’ o chiuveta din inox.
- Sunt igienice. Stratul antibacterian BioCote® folosește o tehnologie inovatoare cu ioni de argint, ce sporește siguranța microbiologică, asigurând o suprafață neporoasă, perfect igienică. Acest strat este o barieră împotriva germenilor, mucegaiurilor și bacteriilor, iar în plus elimină mirosurile alimentare persistente. Mai multe informații despre tehnologia BioCote® sunt disponibile aici.
- 12 nuanțe inspirate din tendințele actuale de amenajare. Designerii și specialiștii Marmorin vă pun la dispoziție o paletă de 12 nuanțe, pentru o integrare perfectă în ambient.
- În funcție de preferințe, spațiu disponibil sau de numărul membrilor familiei, chiuvetele Farmhouse sunt disponibile în 3 variante, oferind astfel posibilitatea configurării unui accesoriu original și perfect încadrat în ambientul bucătăriei. Gama Ewit vă oferă posibilitatea de a alege o chiuvetă cu 1 cuvă pătrată simplă, una cu 1 cuvă și picurător sau varianta cu 2 cuve. Modelul Farmhouse Rubid este disponibil în varianta 1 cuvă adâncă și picurător, cu margini înălțate și un design clasic, elegant.
- Producătorul oferă 10 ani garanție pentru toate chiuvetele din granit compozit; un motiv în plus să luați în considerare un upgrade în bucătărie.
Chiuvetele de tip Farmhouse sunt produse la comandă în Polonia, conform configurației și culorii alese de client. Echipa de designeri și proiectanți Marmorin a obținut premii la evenimente de renume precum Red Dot Design Award sau Łódź Design Festival. Talentul și profesionalismul lor se reflectă în volumele și geometria modernă a chiuvetelor din această colecție, echilibrând inspirat esteticul, siguranța și plăcerea în utilizare.
Surse foto: Marmorin, Nativetrails, CasaIndex