Tot ce ai nevoie pentru producerea vinului

Tot ce ai nevoie pentru producerea vinului

Dacă îţi place să savurezi câte un pahar cu vin bun, s-ar putea să fii interesat şi de modul în care acesta este obţinut sau, cine ştie, să te apuci chiar tu să îl prepari! Şi, dacă ai găsit furnizorul de struguri, acesta este doar începutul, pentru că vei avea nevoie de utilaje adecvate, de cunoaşterea tuturor etapelor şi de multă răbdare şi dăruie.


Înainte de a începe, iată de ce instrumente ai nevoie. Indiferent dacă eşti la început sau deja ai experienţă în producerea vinurilor, întotdeauna va exista un instrument sau un utilaj care îţi va uşura munca.

Fermentatoare

Fermentatorul primar este cheia procesului de vinificare! Ai nevoie de un recipient pentru a pune preţiosul suc de struguri la fermentat, iar un recipient cu cel puţin 20% mai mare decât cantitatea de vin pe care vrei să o produci este cea mai bună alegere. De asemenea, acesta trebuie să fie realizat dintr-un material uşor de curăţat şi de sterilizat.

Fermentatorul secundar are rolul de a păstra aerul departe de vin şi poţi începe cu recipientele din sticlă care se pot curăţa şi igieniza corespunzător. Dacă eşti la început, rămâi la recipiente mici.


Dopuri de fermentaţie

Numite şi dispozitive de blocare a aerului, dopurile de fermentaţie sunt special concepute pentru a permite ieşirea dioxidului de carbon din fermentator şi a bloca intrarea aerului. Acesta este de fapt o supapă unidirecţională pe care o vei monta pe gura vasului de fermentare.

Hidrometru

Vinificaţia este procesul în timpul căruia zaharurile din sucul de struguri fermentează şi se transformă în alcool. Măsurarea nivelului de alcool şi controlarea eficientă a fermentării necesită un hidrometru.

Recipiente de îmbuteliat – sticle şi dopuri

Odată ce vinul este gata, va trebui să îl muţi în recipiente adecvate pentru depozitare. Vei avea nevoie de sticle şi dopuri, dar şi de un instrument pentru a îmbutelia cât mai bine vinul, pâlnii şi furtune.


Totodată, pentru că igienizarea şi curăţarea sticlelor este esenţială pentru a păstra savoarea şi aroma vinului, vei avea nevoie de instrumente de curăţat sticle, cum ar fi periile de sârmă de diverse dimensiuni.

Etapele obţinerii vinului

Acum, dacă ai toate instrumentele necesare pregătite, va trebui să înveţi care sunt etapele producerii vinului:

Strivirea strugurilor – Este esenţial pentru a putea separa uşor sucul de pulpă şi coji. Acum poţi folosi un model de zdrobitori de struguri, mai mare sau mai mic, în funcţie de necesităţi.


Ţinerea la rece – Dacă ai zdrobit strugurii, va trebui să laşi pulpa şi sucul să stea 24 de ore la rece. Această etapă permite sucului să se stabilizeze înainte de a începe fermentarea. Foloseşte hidrometru pentru a verifica nivelul zahărului în această etapă.

Pregătirea drojdiei şi inocularea – Este o etapă opţională, dar utilă dacă vrei să fii sigur că nu vei obţine oţet în loc de vin. Acum se pregăteşte drojdia exact ca pentru pâine – se amestecă cu apă călduţă şi se lasă să dospească. Odată ce a început dospirea, se adaugă peste sucul de struguri.

Fermentarea – Este un proces de durată în timpul căruia vei măsura periodic nivelul zahărului cu ajutorul hidrometrului.

Decantarea – După finalizarea fermentaţie, drojdia şi alte impurităţi se vor decanta pe fundul rezervorului. Acum vei avea nevoie de un furtun pentru a transfera vinul în alt container.

Îmbătrânirea în butoi şi fermentare secundară – Este procesul în timpul căruia se reduce aciditatea vinului, acesta stabilindu-se şi devenind mult mai aromat şi mai plăcut.

Filtrare şi îmbuteliere – Pentru că vinul tău să fie cât mai curat, înainte de a-l îmbutelia este necesară filtrarea.

Felicitări, acum poţi savura un pahar de vin produs chiar de tine!

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI