De Paste ne bucuram de decoratiuni colorate – Idei de a orna masa festiva

0
3775

De Paste ne bucuram de decoratiuni colorate – Idei de a orna masa festiva

De Paste ne bucuram de decoratiuni colorate in casa. Ei bine, acesta este subiectul cu care dorim sa va captam atentia astazi, respectiv idei de a orna masa festiva.


Nici nu mai este nevoie sa va spunem ca sarbatoarea Pascala este una dintre cele mai frumoase si mai asteptate sarbatori din an, bucurandu-ne ca avem prilejul sa stam cat mai mult in compania familiei si a prietenilor. Tocmai de aceea , pentru a-i surprinde cu decoruri spectaculoase, propunem sa ne aruncam o privire peste aceste idei colorate si le-am dat acesta denumire deoarece chiar sunt pline de culoare.

Spre exemplu, pentru ca galbenul este o culoare vesela, primul lucru care ne vine in minte cand ne gandim la aceasta nuanta, sunt florile. Ia priviti cat sunt de frumoase aceste decoruri cu narcise, acele flori de primavara ideale pentru a primi un loc de cinste in mijlocul mesei festive. Nu v-am spus ceva nou si asta pentru ca suntem aproape convinsi ca toate cititoarele vor alege florile de primavara ca idei de decoruri principale.

Un alt aspect de care ar trebui sa tinem cont atunci cand ne gandim cum sa decoram masa festiva, este vesela. Cu cat sunt farfuriile mai colorate, cu atat decorul va fi mai spectaculos. Prin urmare tot ceea ce este inflorat aduce un plus de design.


Cat despre figurinele din ceramica, asezate din loc in loc pe masa festiva, nu putem sa spunem decat ca sunt in ton cu sarbatoarea Pascala, prin urmare poate ca nu ar fi lipsit de importanta sa inveselim cu ele tot decorul.

Ce decoratiuni mai putem realiza? Multe, spunem noi. Incepand de la servetelele impachetate sub forma de iepurasi si pana la cosuletele din nuiele. Si nu putem decat sa incheiem invitandu-va sa va inspirati din aceste decoruri minunate.

decoratiuni decoratiuni decoratiuni decoratiuni decoratiuni

sursa foto