Temperaturile ridicate din ultimele săptămâni a grăbit înflorirea uneia dintre cele mai rare plante de la noi din țară, laleaua pestriță.Este o specie protejată de lege, așa că cei care o rup riscă amenzi usturătoare. Cum puteți cultiva laleaua pestriță în propria grădină?
Laleaua pestriță – una dintre cele mai rare flori din lume
Laleaua pestriță este o floare rară și crește în zone umede din județe precum Bistrița Năsăud, Gorj, Cluj, Timiș, Brașov, Botoșani, Vaslui, Suceava.
Laleaua pestriță înflorește în aprilie sau mai, floarea având un motiv cadrilat, în variante de roșu spre purpuriu. Planta poate atinge înălțimea de 40 de centimetri și crește în zone ierboase, în luncile râurilor, până la altitudini de 800 de metri. Amenda pentru ruperea plantelor ocrotite de lege este cuprinsă între 3.000 și 7.500 de lei.
„Laleaua pestriță a început să înflorească în mai multe locuri din țară și atragem, din nou atenția asupra faptului că aceasta este o floare rară și protejată. Laleaua pestriță, Fritillaria meleagris, este declarată monument al naturii și este monitorizată și protejată permanent de specialiștii Romsilva”, precizează Romsilva într-o postare pe Facebook.
Plantare și îngrijire
Laleaua pestriță are nevoie de soluri fertile, bogate în hummus. Ele au nevoie de multă lumină și umiditate, preferând locurile cât mai retrase și sălbatice. Această plantă se înmulțește prin semințe sau prin bulbi, care pot fi scoși la finalul verii și divizați, iar plantarea trebuie să fie la o adâncime de trei ori mai mare decât înălțimea lor.
Dacă folosești semințe, ar trebui să alegi o perioadă rece pentru ca acestea să germineze. Poți să plantezi semințele de lalea pestriță în lunile martie, septembrie, octombrie sau februarie. Odată ce semințele au germinat, ele trebuie replantate în propriul vas.
Laleaua pestriță are nevoie de soluri fertile, bogate în hummus. Ele au nevoie de multă lumină și umiditate, preferând locurile cât mai retrase și sălbatice. Această plantă se înmulțește prin semințe sau prin bulbi, care pot fi scoși la finalul verii și divizați, iar plantarea trebuie să fie la o adâncime de trei ori mai mare decât înălțimea lor.
Foto: Regia Nationala a Padurilor – Romsilva