Trucuri pentru a face curatenie in camara rapid si eficient
Camara este spatiul de care avem nevoie cel mai des, asa ca dezordinea in acest spatiu nu este ceva iesit din comun. Din cauza faptului ca mereu avem nevoie de cate ceva din camara, acest loc poate fi haotic si usor dezorganizat.
Nu ai nevoie de multe ore pentru a face curatenie in camara ta, dar ai nevoie de cateva sfaturi pentru a fi eficient si rapid!
In articolul de mai jos, am pregatit o serie de idei pentru a organiza camara mai rapid. De asemenea, vei afla cum poti fi eficient atunci cand vrei sa faci curatenie si ordine in acest loc.
Fa curatenie!
Incepe prin a arunca toate lucrurile de care nu mai ai nevoie. Fie ca este vorba de conserve mai vechi, borcane cu muraturi sau cu zacusca, asigura-te ca faci o curatenie generala.
Apoi, ocupa-te de stergerea prafului si de dezinfectarea locului.
Daca ai timp, poti sterge si dezinfecta si borcanele. Verifica apoi data de expirare de pe fiecare borcan si ambalaj in parte si asigura-te ca pui in fata produsele ce trebuie consumate rapid.
De asemenea, scapa de produsele pe care le ai in camara si nu le-ai folosit de cateva luni bune de zile.
Sorteaza produsele!
Pentru ca in camara ta sa fie ordine si curatenie, ocupa-te de sortarea produselor. Pune muraturile langa muraturi, borcanele cu dulceata si gem separat si pungile de ceai si cafea pe un alt raft.
Daca vei avea toate alimentele si produsele sortate in camara ta, iti va fi si mai usor atunci cand iti vei face lista cu produse atunci cand pleci la cumparaturi.
Foloseste recipiente transparente!
Pentru a gasi usor ingredientele de care ai nevoie, foloseste recipiente transparente. Este un truc simplu, dar extrem de util si de eficient.
sursa foto: Pinterest