Uscarea și conservarea florilor – Cum să te bucuri de ele pe o perioadă mare de timp

Uscarea și conservarea florilor – Cum să te bucuri de ele pe o perioadă mare de timp

Despre uscarea și conservarea florilor:


Există mai multe metode de uscare și conservare a florilor. Cea mai simplă și mai eficace este uscarea naturală prin expunerea la aer a florilor recoltate. În acest fel, te vei bucura de un buchet de flori primit de la o persoană dragă pe o perioadă mult mai mare de timp.

Florile pot fi uscate și prin suspendarea lor cu vârful în jos, prin plasarea verticală în vaze și prin așezarea în poziție orizontală pe mese, podele, etc.

Condițiile ideale pentru uscarea florilor

Spațiile ideale pentru uscarea la aer sunt camerele răcoroase, uscate, întunecoase și bine aerisite.


Uscarea este acceptabilă în locuri călduroase și în camere sau dulapuri lipsită de aerisire. Obscuritatea și lipsa umidității sunt indispensabile.

Culoarea florilor se pierde foarte repede la lumină. În ceea ce privește umiditatea, ea poate să provoace putrezirea florilor.

Recoltarea corectă a florilor

Este foarte important ca recoltarea florilor să se facă pe timp uscat, de preferință spre prânz, când și ultimele picături de rouă s-au uscat.


Uscarea prin suspendarea cu vârful în jos

Aceasta este metoda ideală pentru imortele (florile nemuritoare). Cum se face? Înainte ca florile să fie suspendate, frunzele situate la baza tijei se înlătură. Tija se tamponează cu pânză sau hârtie, pentru eliminarea umidității. Apoi, se fac buchete mici, care se leagă cu ață, rafie sau elastic.

Partea de tija situată sub nod trebuie să fie mică, pentru a nu împiedica suspendarea pe culmea de sârmă sau sfoară întinsă în lăcașul de uscare.

Florile și frunzele fiecărui buchet se distanțează cât este posibil, pentru a reduce la minimum contactul între frunze și pe tale. De asemenea, se evită la minimum contactul între buchete.


Este bine ca buchetul să cuprindă numai câteva flori. În caz contrar, dacă alegi buchete voluminoase, rezultatul poate fi unul negativ. În acest caz, apare mucegaiul, care poate deprecia total florile.

Uscarea durează aproximativ 3 săptămâni. Desprinderea florilor de pe culmea se face când sunt absolut uscate.

Uscarea cu vârful în sus

Uscarea cu vârful în sus se obține prin așezarea florilor în vase fără apă. Metoda se practică la alte specii, precum nemțișorul, diverse ierburi, gipsofila, etc. Spațiu de uscare se alege de preferință răcoros, uscat, întunecos și bine aerisit.

Uscarea în poziție orizontală

Se realizează prin așezarea florilor pe mese, rafturi, etc. Este, de asemenea, practicată la multe specii decorative.

De reținut că înainte de uscare este bine să se procedeze la curățarea florilor de frunzele inutile. Tijele care nu convin se rup înainte de uscare. Florile rămase cu tije scurte se usucă și ele.

Ulterior, tija va fi prelungită cu sârmă învelită într-o panglică adezivă verde. Florile fără tije pot fi recuperate cu ajutorul tijelor false din sârmă.

Muscatele, cele mai apreciate flori, indiferent de anotimp

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

sursa foto: Pinterest

 

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI