Curte în stil rustic – Sfaturi pentru decorarea unei curți cu aer natural

Curte în stil rustic – Sfaturi pentru decorarea unei curți cu aer natural

Dacă vrei să creezi un colț de relaxare în curtea ta în stil rustic, transformând locul într-un spațiu autentic, cu acest stil vei reuși să păstrezi simplitatea și autenticitatea de odinioară. Vei crea un aer nostalgic și cald în jurul casei tale, transformând curtea într-un exterior plin de farmec și confort.


Aceste ornamente sunt ideale nu doar pentru vară, dar și pentru a oferi un ambient plăcut în curtea casei tale. Aceste sfaturi și trucuri te vor ghida în procesul de decorare.

Folosește materiale naturale, rustice

Pentru a reuși să creezi un decor rustic, principalul lucru pe care trebuie să-l faci este să utilizezi materiale naturale. Alege mobilier și accesorii din lemn, piatră naturală sau țesături din fibre naturale, cum ar fi bumbacul sau iuta.

Piesele de mobilier din exterior pot fi realizate din ratan, un material excelent pentru exterior. Este rezistent la ploi, dar și la temperaturile ceva mai scăzute sau cele foarte ridicate pe care le avem pe timp de vară. Piesele acestea vor completa atmosfera rustică  și vor oferi spațiului tău o estetică simplă, dar de efect.


Crearea unui spațiu de relaxare

Un stil rustic te invită la relaxare și odihnă. Creează un spațiu confortabil cu ajutorul unor bănci de lemn, balansoare sau hamace. Toate aceste lucruri pot fi înconjurate cu plante verzi, plante care vor oferi exteriorului o atmosferă primitoare, rustică. Nu uita să decorezi și spațiul de pe jos cu ajutorul unor pietre sau dale rustice.

Iluminarea ambientală

Pentru a crea o atmosferă romantică, cu totul și cu totul specială, utilizează lumini solare sau lumânări electrice. Acest efect de iluminare ambientală și delicată te va ajuta să decorezi curtea pentru a crea o atmosferă plăcută în serile de vară.

Acordă o atenție specială corpurilor de iluminat deoarece acestea pot să transforme cu adevărat spațiul, dar și să îți ofere un ambient mai intim, mai plăcut.


Integrarea plantelor în decor

Plantele sunt esențiale pentru a decora o curte sau o grădină în stil rustic. Aceste plante perene sau flori cu un aspect sălbatic vor crea o atmosferă naturală. Mai mult decât atât, ele vor atrage fluturii, păsările, dar și albinele.

Adaugă ghivece și jardiniere din lemn sau ceramică și umple-le cu flori colorate sau cu ierburi aromatice pentru a aduce prospețime în curtea casei tale, dar și un miros plăcut, absolut cuceritor.

Nu uita să acorzi atenție detaliilor care adaugă personalitate și farmec curții tale în stil rustic. Poți utiliza obiecte vintage, cum ar fi roabe de lemn, roți de căruță sau unelte agricole vechi, pentru a crea accente autentice.


Terasele din lemn, spatii ce pot fi amenajate rustic, dar si elegant

Ornamente rustice ce ne aduc aminte de vremurile de odinioara

sursa foto: Pinterest

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

URMĂREȘTE-NE

232,166FaniÎmi place
2,494CititoriConectați-vă
51CititoriConectați-vă

RECOMANDĂRI